Evenimente » Raportează evenimente » Detalii eveniment

Nopţi Galileene la Timişoara

La Timişoara evenimentul a fost ţinut în zilele de vineri 23 octombrie şi sâmbătă 24 octombrie. Cu 2 zile înainte de eveniment am avut 4 membri de la Astroclubul Antares care au colindat oraşul lipind afişe, axându-se în principal pe şcoli, licee, facultăţi şi librăriile din zona centrală a Timişoarei. Remus Boata din cadrul Observatorului Astronomic Timişoara a lansat un comunicat de presă anunţând media locală asupra evenimentului.


Vineri, 23 octombrie


La ora 10:00 a început activitatea pentru Nopţi Galileene, cu o prezentare la Planetariul din incinta Universităţii de Vest Timişoara, prezentare susţinută de domnul Dan Comănescu [UVT]. Ca o menţiune specială, la prezentare a participat o grupă de 16 elevi cu deficienţă auditivă.


La ora 18:00 a continuat activitatea în incinta Observatorului Astronomic. Au fost susţinute prezentările „Luna”, de către domnul Laurenţiu Alimpie [Antares], şi „Soare”, de către domnişoara Gabriela Trutan [Antares]. Pe post de gazde şi interacţiune cu publicul au fost D-l Laszlo Farkas [Observator] şi eu [Andrei Juravle – Antares]. După prezentări, domnul Doru Drăgan [Altair] a invitat publicul la o discuţie liberă pe teme de astronomie, oamenii fiind invitaţi să pună întrebări din acest domeniu. După lăsarea completă a întunericului am avut parte de câteva minute de cer senin în care publicul a putut observa Luna, planeta Jupiter şi steaua Vega prin instrumentele montate pe terasa Observatorului. Instrumente: telescop Newton 200mm – montură EQ, luneta 100mm – montură alt-azimut. De asemenea, a fost prezentă o lunetă home-made asemănătoare cu luneta folosită de Galileo Galilei. Spre a nu plictisi publicul în aşteptarea unor petece de cer senin, s-au făcut prezentări ale observatorului şi ale instrumentelor prezente.


Sâmbătă, 24 octombrie:


La ora 10:00, prezentare la planetariul din incinta Universităţii de Vest Timişoara, prezentare susţinută de domnul Marc Frincu [UVT şi Antares]


La ora 18:00 a continuat activitatea în incinta Observatorului Astronomic. Au fost susţinute prezentările „Jupiter”, de către domnul Dorin Blăjan [Antares], şi „Saturn”, de către domnul Marc Frincu [UVT şi Antares]. Din păcate, aceiaşi nori au îngreunat observaţiile, dar publicul a avut ocazia să observe Luna, planeta Jupiter, M31, M13. Telescoape prezente: Newton 200 mm – montură Dobson, lunetă 100mm – montură alt-azimut. De asemenea, a fost prezentă o lunetă home-made asemănătoare cu luneta folosită de Galileo Galilei. Aceleaşi discuţii cu public ca şi în seara precedentă, încercând să captivăm cât mai mult pe cei prezenţi, deşi nu am avut parte de un cer bun pentru popularizare.


Numărul de participanţi nu a fost foarte mare. A fost prezentă şi televiziunea TVR 3 care a luat interviuri organizatorilor si participanţilor.


Contact:
Andrei Juravle
0723 129 380
info@antares.darksky.ro
www.antares.darksky.ro